Tinerii români îmbătrânesc în casa părinților: Economie sau tradiție?
România se află printre țările din Uniunea Europeană unde tinerii părăsesc cel mai târziu casa părintească. Potrivit Eurostat, vârsta medie la care românii fac acest pas este de 28 de ani, însă băieții rămân cu părinții, în medie, până la 30 de ani. Aproape 40% dintre tinerii români cu vârste între 25 și 34 de ani continuă să locuiască alături de familie, fenomen influențat de o combinație de factori economici și sociali.
Deși unii experți imobiliari susțin că tradiția joacă un rol central, sociologii contrazic această opinie, indicând dificultățile financiare ca fiind principalul motiv. În acest context, România seamănă mai degrabă cu țări din sudul și estul Europei, cum ar fi Bulgaria sau Grecia.
Factorii economici limitează independența tinerilor
Sociologii atrag atenția asupra unei realități evidente: costurile mari ale locuințelor și facturile ridicate îi împiedică pe tineri să devină independenți. Profesorul Dumitru Sandu explică faptul că „corezidența prelungită cu părinții este determinată în principal de dificultăți economice, nu de un atașament tradițional față de locuirea intergenerațională”.
Prețurile locuințelor din România au crescut continuu din 2015, iar accesarea unui credit ipotecar sau plata unei chirii a devenit tot mai dificilă pentru tinerii cu venituri reduse. Chiriile ridicate și costul mare al avansurilor pentru credite imobiliare sunt alte bariere majore. De asemenea, inflația și creșterea constantă a prețurilor utilităților agravează această situație.
Un alt aspect important este rata de supraaglomerare a locuințelor din România, cea mai mare din UE. Peste 59% dintre tinerii români trăiesc în spații supraaglomerate, ceea ce contribuie la prelungirea șederii lor în casele părinților.
Tradiția sau o soluție temporară?
În timp ce sociologii vorbesc despre constrângeri financiare, experții imobiliari indică tradiția drept un factor semnificativ. În România, tinerii sunt adesea încurajați să rămână cu părinții până la căsătorie sau până când își asigură o stabilitate financiară solidă. Acest model, similar cu cel din Bulgaria, Italia sau Grecia, reflectă o mentalitate culturală care pune accent pe legăturile strânse între generații.
Totuși, profesorul Dumitru Sandu argumentează că nu este vorba de un „neotradiționalism” sau de o întoarcere la locuirea extinsă intergenerațională. Pentru majoritatea tinerilor, corezidența cu părinții reprezintă o soluție temporară pentru atingerea unor obiective pe termen lung, cum ar fi economisirea pentru o locuință sau investiția în educația viitorilor copii.
Acest fenomen este întâlnit în toate țările cu economii mai slabe din UE, dar contrastul cu țările nordice este izbitor. De exemplu, în Finlanda, Suedia și Danemarca, tinerii își încep viața independentă la 21-22 de ani, datorită unui sprijin economic mai consistent și a unui sistem de locuințe accesibil.
Concluzie: Dacă te afli în situația de a locui cu părinții, trebuie să înțelegi că aceasta este o realitate comună pentru mulți tineri din România. Soluția poate fi o mai bună planificare financiară sau explorarea oportunităților din alte regiuni sau țări.